Corina Allan - aromaterapeut certificat cu drept de practică internațional
Kalisara este un blog cu o semnificaţie aparte pentru mine, fiind rezultatul unui proces lung de transformare a percepţiilor despre lucrurile care ne înconjoară şi nu numai. De-a lungul timpului munca mea s-a focusat pe înţelegerea organismului uman din punct de vedere holistic (ştiinţific şi spiritual) şi pe reacţiile conştiente şi inconştiente ale acestuia, provocate de diferite molecule ce ajung în sistemul circulator şi au impact asupra sistemului nervos central.
În 2009, datorită problemelor cutanate cu care mă luptam din copilărie (acnee papulo pustuloasă, acnee nodulo chistică, dermatită seboreică, melasmă), am început o căutare intensă în jurnale medicale de specialitate, căutare care a dus la certificarea mea ca şi cosmetician şi consultant pe probleme estetice, iar apoi la publicarea blogului www.pasagera.ro specializat în îngrijirea zilnică a pielii şi în tratarea afecţiunilor cutanate pornind de la conceptul unui organism unitar compus din corp, suflet şi minte.
În 2010 am descoperit o mulţime de informaţii despre efectele componentelor aromate asupra pielii (cele care formează uleiurile esenţiale), fiind folosite pe scară largă în industria cosmetică. Am aflat că unele dintre ele au potenţial toxic în anumite condiţii (alergen, iritant), iar unele dintre ele au efecte benefice asupra pielii, însă m-a intrigat faptul că preţioasele esenţe sunt studiate pentru efectele lor asupra sistemului nervos central şi sunt mai puţin apreciate de cercetători pentru efectele lor asupra pielii.
Primele mele încercări de a studia aromaterapia au fost prea puţin eficiente pentru că la data respectivă informaţiile necesare pentru a aprofunda studiul uleiurilor esenţiale şi şcolile de aromaterapie nu erau accesibile. Deşi nu a trecut atât de mult timp de atunci, în aromaterapie ultimii 5 ani au fost marcanţi, o dată cu popularizarea uleiurilor esenţiale, disponibilitatea uleiurilor esenţiale de cea mai bună calitate (creşterea numărului de producători serioşi), apariţia şcolilor de aromaterapie şi popularizarea organizațiilor care se ocupă de regularizări şi susțin cercetări în domeniul aromaterapiei.
În ultimii 5 ani, inspirată de răcelile frecvente ale copilului meu expus grădiniţei şi şcolii, am încercat diverse variante de tratamente, cât mai puţin invazive. Ce poţi face cu un copil care are polipi măriţi, amigdale inflamate cronic şi secreţii nazale constant? După câteva doze de antibiotice recomandate de medic am ajuns la concluzia (personală) că medicina alopată nu îl poate ajuta pe termen lung şi am căutat variante mai puţin invazive.
Aromaterapia şi remediile florale au devenit comune în casa noastră, iar homeopatia este prima alegere atunci când avem probleme de sănătate mai serioase. În viaţa de zi cu zi am încercat să trăiesc în armonie cu natura şi să mă folosesc de orice element natural am la îndemână şi de orice terapie complementară care s-ar potrivi stilului meu de viaţă, bineînţeles cu măsură, responsabilitate și doar atunci când este necesar.
Aromaterapia este o sursă de inspirație în viața mea, un drum complex, fluid și dinamic care îmi influențează corpul, mintea și sufletul. Uleiurile esențiale sunt elemente vii, cu încărcătură energetică și potențial terapeutic, iar interacțiunea cu moleculele aromate îmi aduce bucurie în suflet și mă ajută să înțeleg mai bine organismul uman din punct de vedere holistic.
Certificări și apartenență la organizații internaționale
Având calificarea obţinută în cosmetică cu specializare pe afecţiunile cutanate care pot avea un impact psihologic negativ asupra vieţii, având cunoştinţe despre componentele cosmetice naturale şi sintetice şi experienţă de ani buni ca şi consultant cosmetic, lector şi autor în domeniul cosmeticii şi chimiei cosmetice, mi-a fost foarte simplu să asimilez informaţiile despre biochimia şi impactul uleiurilor esenţiale asupra organismului uman.
Şcoala de aromaterpie pe care am urmat-o (Aromahead Institute - School of Essential Oil Studies) este acreditată de către AIA (The Alliance of International Aromatherapists), IFPA (The International Federation of Professional Aromatherapists) şi NAHA (National Association for Holistic Aromatherapy), iar Andrea Butje, fondatoare şi lector în Institut, este un autor cunoscut şi apreciat în domeniul aromaterapiei, cu numeroase publicaţii pe site-urile organizațiilor de mai sus.
În urma certificării obţinute şi a specializărilor ulterioare am devenit primul (şi momentam singurul) membru aromaterapeut din România recunoscut de către National Association for Holistic Aromatherapy şi The International Federation of Professional Aromatherapists. De asemenea sunt membru al Aromahead Institute School of Essential Oil Studies.
Kalisara - Blog despre aromaterapie holistică și remedii florale, terapii complementare pentru trup și suflet
Aromaterapia este o unealtă extraordinară folosită corect, care se potriveşte perfect stilului meu de viaţă şi familiei mele, iar din dorinţa de a împărtăşi informaţiile acumulate în toţi aceşti ani am creat blogul Kalisara, o sursă de informare veridică pentru persoanele care îşi doresc să integreze uleiurile esenţiale în viaţa lor, să le înţeleagă proprietăţile şi să le folosească luând toate măsurile de siguranţă necesare.
Deşi abordarea mea este holistică, am împărţit blogul în categorii în aşa fel încât cei care sunt interesaţi strict de partea ştiinţifică şi de efectele componentelor aromate asupra corpului fizic să poată accesa uşor informaţiile necesare, iar cei care sunt interesaţi şi de efectele energetice ale uleiurilor esenţiale să poată beneficia şi de detaliile tehnice ale folosirii corecte, cu măsură, a uleiurilor esenţiale.
De asemenea pe blog puteți găsi reţete, articole despre uleiurile esenţiale sau amestecurile exotice descoperite în călătoriile mele, studii de caz, remedii florale, recomandări pentru material de studiu (site-uri, cărţi), producători locali şi internaţionali, cât şi articole despre legislaţia în vigoare pentru punere pe piaţă, etichetare uleiuri esenţiale sau informații despre receptorii sistemului nervos central, interconectivitatea moleculelor, conexiuni energetice cu plantele, aromaterapia ca metodă de conectare.
Site-ul meu poate fi tot ce ai nevoie pentru a avea o bună bază în aromaterapie, iar dacă doreşti să aprofundezi studiul aromaterapiei sau dacă pur şi simplu doreşti să înţelegi fiecare ulei esenţial la nivel de componente aromate şi să ştii să interpretezi în detaliu un raport GC/MS (Gas Chromatography/Mass Spectrometry) te încurajez să urmezi o şcoală de aromaterapie.
Disclaimer
Kalisara este un blog de informare gratuit, în domeniul aromaterapiei holistice și remediilor florale, ce conține articole scrise de Corina Allan, aromaterapeut certificat la nivel internaţional şi membru NAHA şi IFPA.
Ghidul introductiv în aromaterapie conține articolele necesare pentru a avea un minim de informații necesare pentru a folosi uleiurile esențiale. Toate articolele sunt scrise în limbaj comun, iar informaţiile sunt prezentate prin prisma înţelegerii cunoștințelor asimilate în anii de studiu asupra componentelor aromate, aromaterapiei, îngrijirii pielii, remediilor florale, etc.
Kalisara nu conţine articole reclamă plătite, bannere, addwords, iar autoarea nu este afiliată brand-urilor sau producătorilor de uleiuri esenţiale. Unele articole conţin link-uri de afiliat către magazinele care comercializează cărţi, recipiente pentru aromaterapie, remedii florale, etc.
Toate articolele sunt protejate de legea autorului, este interzis a copia conţinutul articolelor (parțial sau integral) cu scopul de a le utiliza reproduse în totalitate sau modificate, sub semnătură proprie. Pentru uz personal articolele pot fi tipărite.
Metodele de administrare recomandate pe acest blog sunt inhalare şi aplicare pe piele, iar ingerarea uleiurilor esenţiale nu este recomandată. Acolo unde este cazul, toate articolele respectă măsurile de siguranţă şi precauţiile de folosire ale uleiurilor esenţiale.
Personal nu recomand aplicarea uleiurilor esențiale pe ten, aromaterapia și îngrijirea pielii sunt două lucruri complet diferite.
Informațiile prezentate pe acest site nu au scopul de a înlocui tratamentele recomandate de medic. Înainte de a pune în practică recomandările oricărui aromaterapeut (care nu este medic) luați-vă toate măsurile de precauție pentru folosirea uleiurilor în siguranță.
Nu urmați recomandări oferite de persoane care nu au experiență în domeniu și nu sunt aromaterapeuți certificați cu drept de practică, mai ales recomandări găsite pe internet.
Observație
Fiecare moleculă din Univers naturală sau sintetică (obținută în laborator), fiecare moleculă din corpul nostru, fiecare moleculă aromată are o formulă chimică ce reprezintă structura moleculară. Unele din aceste formule sunt cunoscute, alte rămân să fie descoperite pe măsură ce știința evoluează. Cu toții suntem chimie, interacțiuni între molecule ce duc la formarea celulelor, țesuturilor, organelor, etc.
Indiferent că sunt naturale sau sintetice, toate moleculele sunt chimie pură, fiecare dintre ele are potențial benefic sau toxic!
Termenul de chimicale reprezintă substanțele chimice, indiferent de proveniența lor și este incorect a presupune că toate chimicalele sunt nocive. Termenul de substanță chimică nu definește o substanță nocivă! Termenul de substanță naturală nu definește o substanță benefică!