În ultimii ani, o dată cu popularizarea aromaterapiei și apariția producătorilor de uleiuri esențiale de calitate, organizațiile care se ocupă de regularizarea acestui domeniu au acreditat un număr de școli destinate celor care doresc să studieze aromaterapia și să obțină certificările necesare pentru a practica aromaterapia. Multe dintre acestea au cursuri online, iar câteva oferă cursuri introductive gratuite.
Fiecare şcoală de aromaterapie formează aromaterapeuți într-un anumit stil, focusandu-se în principal pe căile de administrare preferate şi uleiurile esenţiale cu care au experienţă îndelungată. În funcţie de acest aspect aromaterapeuţii la rândul lor au preferinţe spre anumite metode de administrare, spre anumite proprietăţi terapeutice (fizice, psihice, energetice) şi anumite uleiuri esenţiale. Aromaterapeuţii pot fi certificaţi de şcoli recunoscute de una sau mai multe organizaţii sau pot fi certificaţi de şcoli ce nu sunt recunoscute de către organizaţii.