Să înțelegem numele uleiurilor esențiale
Numele uleiurilor esențiale sunt elemente extrem de importante atunci când folosim uleiurile cu scopuri terapeutice.
Nu există două uleiuri esențiale identice ca structură moleculară (pentru anumite uleiuri esențiale diferențele de structură moleculară de la lot la lot sunt atât de mari încât proprietățile principale se schimbă radical) și există o mulțime de plante care produc uleiuri esențiale cu proprietăți terapeutice și structuri moleculare diferite, de la lot la lot.
Primul pas în alegerea unui ulei esențial este înțelegerea denumirilor de bază și a elementelor speciale care oferă informații prețioase despre componența uleiului și implicit despre potențialul terapeutic.
Cum sunt alese numele uleiurilor esențiale?
Botanica este ştiinţa plantelor care se ocupă cu anatomia, morfologia, fiziologia, clasificarea, originea şi evoluţia organismelor vegetale. Botanica provine din limba greacă: βοτάνη = „iarbă”. Numele plantelor provin în general din greacă sau latină, deoarece acestea erau limbajele academice folosite la momentul în care s-a decis o anume regulă pentru denumirile plantelor.
Clasificarea plantelor (sau taxonomia) presupune aranjarea plantelor în grupuri, pe măsură ce au fost descoperite în natură sau au fost create prin încrucişări între anumite plante pentru a obţine hibride. Pentru studiul aromaterapiei este important să înţelegem familia, genul şi specia plantei din care este extras uleiul esenţial, iar dacă este necesar, să cunoaştem subspecia sau alte detalii despre planta respectivă.
Familii de plante
Există 21 de familii de plante din care se poate extrage ulei esenţial, unele familii conţin o singură plantă aromatică, iar alte familii conţin numeroase plante aromatice. Pentru unele din aceste familii există două nume, unul mai vechi şi unul mai nou. Toate familiile de plante aromatice se termină cu “aceae.”
Exemplu: Peppermint (Mentha piperita) face parte din familia Lamiaceae (Labiatae – denumirea veche).
Unul din motivele pentru care este important să cunoaştem familia plantei din care a fost extras uleiul este pentru că unele din efectele terapeutice ale familiei de plante pot fi regăsite într-o formă sau alta în efectele terapeutice ale uleiului esenţial.
Exemplu: familia Pinaceae are ca efect terapeutic ameliorarea infecţiilor respiratorii şi este puternic antiseptic. Uleiurile esenţiale ce provin din plantele acestei familii conţin componente cu studii ce confirmă eficiența lor ca agenți antiseptici şi mucolitici, fiind de ajutor în ameliorarea problemelor respiratorii. În familia Pinaceae se găsesc mai multe tipuri de conifere: Black Pine, Pinion Pine, Silver Pine, Black Spruce, Siberian Fir, etc.
Numele familiei plantei nu este neapărat o informaţie pe care ar trebui să o găsim pe ambalajul uleiului esenţial extras din acea plantă ci o informaţia accesibilă la o simplă căutare pe google.
Genul și specia plantelor
Când numim uleiurile esenţiale nu menţionăm familia de plante şi de obicei folosim numele lor comune, cum ar fi ulei de lavandă (Lavender), eucalipt (Eucalyptus), tămâie (Frankincence), lămâie (Lemon), etc. Însă este important să ştim ce ulei am achiziţionat pentru că există o mulţime de specii de lavandă, dar nu toate sunt folosite în aromaterapie, iar fiecare dintre ele are aromă, compuşi chimici şi proprietăţi terapeutice particulare.
În plus, există multe persoane care nu fac diferența între speciile de lavandă și folosesc același nume comun pentru plante diferite, din care se extrag uleiuri esenţiale complet diferite (exemplul celor două specii de lavandă de mai jos).
Cele mai simple nume din botanică sunt formate din specie şi gen, acest tip de clasificare fiind numit nomenclatură binară.
Nume comun | Gen specie | Denumire ulei esențial |
Lavender | Lavandula angustifolia | Lavender (Lavandula angustifolia) |
Spike Lavender | Lavandula latifolia | Spike Lavender (Lavandula latifolia) |
Numele oficial atribuit fiecărui ulei esenţial este dat de denumirea parţială a plantei din care este extras (doar genul şi specia plantei), iar în plus pot apărea unele elemente care furnizează informaţii suplimentare despre uleiul respectiv (vezi mai jos aceste elemente).
Uneori cercetătorii care au denumit anumite specii de plante au inclus în denumire și o parte din numele lor, cel mai des veți găsi plante care după denumirea latină au litera L. sau alte prescurtări de nume cum ar fi: Moench., Boiss., Blanco, Mill., etc. În aromaterapie se ignoră aceste prescurtări, nu sunt relevante. Prescurtările nu apar în numele uleiurilor esențiale.
Important de reţinut: Numele comun se scrie oricum dorim, în orice limbă dorim, este practic numele pe care îl folosim în vorbirea comună atunci când ne referim la un anume ulei, însă pe eticheta unui ulei esențial trebuie să apară întotdeauna numele corect și complet al plantei. Specia şi genul se scriu doar cu caractere italice. Personal prefer să folosesc numele comune englezeşti, aşa cum apar ele pe ambalajele uleiurilor esenţiale şi uneori folosesc denumirea în limba română.
Genul plantei este un substantiv, se scrie întotdeauna cu literă mare şi exprimă un grup de plante înrudite, ce conţine mai multe specii de plante. Specia este un adjectiv ce exprimă de obicei un grup de plante ce au o caracteristică comună şi se scrie întotdeauna cu litera mică. Imaginează-ți genul unei plante ca un părinte, iar speciile ca fraţi ce au anumite proprietăţi comune, dar sunt totuşi frați diferiți, cu efecte terapeutice diferite.
Astfel, pentru un singur gen pot exista mai multe specii de plante, aşa cum ziceam mai sus există peste 70 de specii de lavandă, multe dintre ele fiind denumite în vorbirea comună, lavandă.
În numele uleiurilor esențiale pot apărea şi alte elemente, cum ar fi:
Chemotipul (ct. sau CT.)
Chemotipul (sau tipul biochimic al plantei din care s-a obţinut uleiul esenţial) apare atunci când aceeași plantă produce un ulei esenţial cu compuşi chimici diferiţi şi distincţi, fenomen ce depinde de climă, sol, altitudine, lumină, precipitaţii şi rezistenţa plantei la boli.
Deşi vorbim de aceeaşi plantă (ex: Thyme (Thymus vulgaris)), în anumite condiţii Thyme poate produce uleiuri esenţiale foarte diferite, care au un component biochimic distinct, în concentraţie majoritară, iar acest component devine chemotipul uleiului respectiv.
Exemplu: Thymus vulgaris ct. linalol are o concentraţie majoritară de linalol, acesta fiind chemotipul uleiului respectiv. Alte chemotipuri pentru Thymus: Thymus vulgaris ct. thymol, Thymus vulgaris ct. carvacrol, Thymus vulgaris ct. geraniol.
Nu toate plantele au abilitatea de a produce chemotipuri, iar fiecare chemotip are proprietăţi, aromă, recomandări de folosire, precauţii şi bineînţeles componente chimice diferite. Exemplu: în cărţile vechi de aromaterapie, Thymus vulgaris are de cele mai multe ori avertizarea că ar avea potenţial iritant, fără a se menţiona chemotipul despre care se vorbeşte, dar de fapt există cel puţin două chemotipuri care nu au potenţial iritant (ct. linalol, ct. geraniol) şi care pot fi folosite în siguranţă, cu beneficii majore.
De aceea este extrem de important a se cunoaşte (dacă există) chemotipul uleiului esențial folosit. Când vorbim despre o anume plantă ce are proprietatea de a produce chemotipuri diferite trebuie să specificăm chemotipul uleiului esenţial pentru a şti cum anume şi de ce vom folosi uleiul respectiv.
Există anumite plante care produc întotdeauna chemotipuri: Rosemary (chemotipuri influenţate de ţara de origine), Thyme, Geranium, Basil, Salvia, Cinnamomum camphora, multe specii de Eucalypt şi Melaleuca.
Important de reţinut: Chemotipul se scrie cu litera mică, fără caractere italice. Chemotipul se determină doar în urma unui raport GC/MS (raport ce ar trebui întocmit pentru fiecare lot de ulei esenţial, dar care de obicei lipseşte cu desăvârșire) şi are legătură cu proprietăţile chimice ale uleiului respectiv. Se poate ‘ghici’ un anume chemotip după miros, însă raportul GC/MS este obligatoriu. Dacă ai în casă uleiuri cu chemotipuri miroase-le și observă cât de diferite sunt, deși provin din aceeași specie de plantă!
Varietatea plantei (var.)
Are legătură doar cu proprietăţile fizice, se prescurtează de obicei ‘var.’ sau ‘forma’. Planta aromată din care s-a extras uleiul esențial are câteva caracteristici fizice diferite (cum ar fi culoarea florilor) comparativ cu alte plante din aceeași specie.
Ex: Citrus aurantium var. amara – copacul din care se extrage uleiul esenţial de Neroli are multe alte varietăți diferite de var. amara.
Plantele hibrid (x)
Există uleiuri obţinute dintr-o plantă hibrid, o încrucişare naturală sau artificială între două plante din acelaşi gen pentru a obţine o plantă cu o compoziţie chimică diferită, ce împrumută elemente din ambele plante încrucişate. Un ulei obţinut dintr-un hibrid are litera ‘x’ între gen şi specie. Cel mai cunoscut ulei de acest tip este Mentha x piperita, un hibrid obţinut între Mentha spicata şi Mentha arvensis, acesta fiind uleiul denumit în general ulei de mentă (Peppermint). ‘x’ este caracter italic.
Clonele
Deşi sunt extrem de apreciate uleiurile obţinute din plantele hibrid, ele nu se reproduc, se clonează prin tăiere. Astfel se obţine o plantă cu exact aceeaşi compuşi biochimici ca și planta hidrid. În general eu sfătuiesc persoanele care nu ştiu să interpreteze un raport GC/MS să evite achiziţionarea uleiuri esenţiale obţinute din clone.
Te invit să pășești alături de mine în aromaterapia holistică, lumea moleculelor aromate conținute de uleiurile esențiale. Călătoria noastră descoperă treptat un univers complex, în plan fizic și energetic, cu potențial în farmacologia din zilele noastre.
Citește te rog Ghidul introductiv în aromaterapie, conține toate informațiile necesare pentru a folosi uleiurile esențiale în siguranță. Scrie-mi dacă ai întrebări sau dorești să împărtășești experiența ta, comentariul tău va fi aprobat în cel mai scurt timp.
Apreciez efortul de a nu face recomandări fără a avea autoritate în domeniu.