Aromaterapia holistică

Ce este aromaterapia?

Aromaterapia, la începuturile ei, a fost definită ca știința și arta ce folosește uleiurile esențiale pentru a vindeca mintea, corpul și sufletul. Aromaterapia ca artă este procesul de formulare a unor amestecuri sinergetice cu proprietăți terapeutice.

Aromaterapia ca știință presupune cunoașterea structurii moleculare a uleiurilor esențiale, concentrațiile moleculelor aromate, măsurile de precauție necesare pentru a folosi uleiurile esențiale în siguranță cât și cunoașterea mecanismelor fiziologice ce au loc în corp. Doar aromaterapeuții aveau acces la uleiuri esențiale de calitate, formulau și recomandau amestecuri pentru diverse scopuri.

De-a lungul timpului aromaterapia a devenit o metodă populară de terapie holistică ce poate fi definită ca domeniul care se ocupă cu administrarea controlată a uleiurilor esenţiale pentru a menţine şi a promova starea de sănătate fizică şi psihică şi pentru practici spirituale (indiferent de religie). În zilele noastre oricine dorește are posibilitatea de a folosi uleiuri esențiale de calitate, există un număr tot mai mare de persoane entuziaste ce folosesc aromaterapia acasă, fără recomandarea unui aromaterapeut și (de cele mai multe ori), fără a lua în considerare măsurile de precauție, recomandările diluțiilor maxime, etc.

Aromaterapia se bazează pe plante şi pe constituentele lor aromatice care posedă o inteligenţă chimică ce poate comunica direct cu organismul uman – corp, minte şi suflet. Denumirea completă (propusă de Robert Tisserand) a acestui domeniu este aromaterapie holistică.

Spre deosebire de medicina alopată în care sufletul nici nu este considerat ca parte din corp, aromaterapia este o terapie care caută să unească trupul şi sufletul şi să vindece întregul organism.

Componente aromate în industria farmaceutică

Multe din medicamente au la bază substanţe naturale sau substanţe sintetice ce copiază anumite componente din natură, însă industria farmaceutică nu poate patenta, breveta şi nu poate standardiza natura pentru a folosi plantele în medicamente.

Tratamentele de cancer se bazează pe 70% de ingrediente anti cancerigene, derivate din remedii tradiţionale, naturale.

Companiile care produc substanţe sintetice cu rol medicamentos sunt mereu în căutare de substanţe active naturale pe care doresc a le izola şi a le reproduce în laborator pentru a le putea integra în medicamente în forma lor sintetică.

Deşi cercetătorii sunt interesaţi de studiile care dovedesc că efectele unui ulei esenţial sunt mai mari decât suma efectelor componentelor uleiului respectiv, o proprietate numită sinergie pe care un medicament nu o poate avea, uleiurile esenţiale nu pot face parte din medicina alopată pentru că materialul de lucru (plantele) nu au întotdeauna aceleaşi concentraţii de componente active.

De aceea moleculele aromate sunt folosite în domenii precum industria alimentară, cosmetică, parfumerie, aromaterapie (de multe ori ca terapie complementară pentru medicină alopată), etc dar nu vor fi niciodată etichetate medicamente, indiferent de studiile şi cercetările din domeniu.

Există totuşi veşti bune, în 2015 la conferinţa din Londra (Universitatea Middlesex), numită Research Council for Complementary Medicine’s s-a discutat despre un nou tip de medicină propus, Medicină Integrată şi despre beneficiile integrării terapiilor complementare în medicina convenţională. Medicina integrată ia în considerare individul ca un tot unitar, unic din punct de vedere molecular şi energetic.

Terapii complementare

Hippocrate (părintele medicinei) a interpretat micro cosmosul organismului uman ca un tot unitar între minte, corp şi suflet, un concept din vechi timpuri, concept pe care medicina alopată, bazată pe cercetarea ştiinţifică a corpului l-a pierdut complet.

Industria farmaceutică a pierdut sufletul pe drum şi nici nu se putea altfel. O persoană care priveşte organismul uman din punct de vedere holistic va înţelege conexiunea cu natură şi cu tot ceea ce ne înconjoară şi va înţelege că natură ne poate fi de mare ajutor.

Aceşti oameni vor căuta mereu alternative naturale, antibioticul va fi natural, la fel şi parfumul sau siropul de tuse. Pentru aceşti oameni industria farmaceutică nu are soluţii şi nu va avea vreodată, atâta timp cât medicina nu reintegrează sufletul în micro cosmosul uman.

Însă există o mulţime de terapii complementare (care folosite cu responsabilitate şi precauţie) pot aduce benefii majore în starea de sănătate fizică, psihică şi energetică a organismului uman. Foarte multe dintre ele folosesc plantele ca material de lucru, iar dintre acestea aromaterapia este bine cunoscută şi folosită în numeroase domenii.

Aromaterapie vs medicină convenţională

Pentru alinarea suferinţelor omul are la îndemână o mulţime de opţiuni şi nu există cea mai bună variantă pentru toţi, fiecare dintre oameni este diferit, fiecare reacţionează diferit la anumite tratamente şi o reţetă general valabilă nu poate fi definită.

Fiecare dintre opțiunile terapeutice are efecte benefice şi/sau adverse asupra organismului uman, efecte care sunt observate imediat sau în timp. În unele cazuri acţiunea terapiei poate rămâne fără efectele dorite şi fără alte efecte adverse.

Reacţia corpului la un anumit ingredient activ natural sau sintetic poate fi imprevizibilă.

Aromaterapia nu poate înlocui medicina convenţională (alopată), aşa cum nici o terapie nu poate înlocui o altă terapie, fiecare are rolul ei şi metoda specifică de abordare a problemei. Alegerea terapiei este personală şi trebuie făcută înţelegând beneficiile şi potenţialele efecte toxice ale tratamentului ce urmează a fi administrat.

Este de datoria terapeutului şi medicului să informeze pacientul despre aceste efecte şi să păstreze în permanență legătura cu pacientul, pe toată durata tratamentului prescris.

Aromaterapia tratează corpul ca pe un tot unitar, focusându-se pe restaurarea echilibrului în organism şi susţinerea sistemului imunitar. Medicina alopată tratează fiecare organ, fiecare celulă, fiecare receptor separat de restul organismului, focusându-se pe administrarea medicamentelor cu acţiune ţintită.

Uleiuri esenţiale vs medicamente

Uleiurile esenţiale sunt elemente dinamice, cu structuri moleculare complexe şi diferite de la lot la lot, care generează schimbări în acţiunea celulelor, apoi sunt eliminate din corp fără să lase reziduuri în urma lor (dacă sunt folosite în concentrațiile recomandate, cu toate măsurile necesare pentru a evita efectele secundare).

Medicamentele sunt elemente fixe, cu structuri moleculare bine definite şi acţiune precisă, însă chiar şi atunci când sunt administrate în dozele recomandate de medic, au efecte adverse.

Exemplu: În urma unei răni deschise se poate administra penicilină pentru a lupta împotriva bacteriilor şi a preveni o posibilă infecţie în zona respectivă. O dată ajunsă în corp, penicilină acţionează eficient, dar în drumul ei omoară celulele florei intestinale, cele responsabile cu procesul digestiv.

Unul din comunele efecte adverse al penicilinei V este diareea. Alte efecte adverse ce pot apărea: iritația mucoasei bucale şi a gâtului, greaţă, vomă. Cei care nu tolerează bine penicilina pot observa efecte cum ar fi: erupţii cutanate, retenţie de fluid în laringe. Cel mai grav este că există persoane care nu tolerează penicilina (fără să ştie) şi în urma unei singure doze pot face şoc anafilactic care poate cauza decesul.

Motivele pentru care aceste lucruri se întâmplă sunt complexe, însă cel mai important este faptul că toate componentele sistemice*, au efecte asupra întregului organism la nivel fizic şi energetic (fiecare moleculă din univers are energie, energie de care se foloseşte pentru schimbările metabolice prin care trece sau pe care le declanşează).

*sistemic = ce acționează în întregul organism

Atunci când introducem în corpul nostru un component sistemic acesta va aduce schimbări la nivel molecular şi la nivel energetic, indiferent dacă este natural sau sintetic. Schimbările energetice sunt luate întotdeauna în considerare în domeniul aromaterapiei, însă medicină convenţională nu are studii şi documentaţie pe subiectul efectelor energetice ale medicamentelor.

Tratamentele alopate sunt formulate pentru a funcţiona în masă, nu există formule diferite pentru fiecare dintre noi. Se pot recomandă doze diferite în funcţie de anumiţi factori: starea de sănătate a pacientului, particularităţile pacientului (vârstă, greutate, etc) şi gravitatea problemei. Însă medicamentul este acelaşi, substanţa activă este aceeaşi.

În cazul aromaterapiei nu există două tratamente la fel şi fiecare pacient este tratat ca o entitate diferită şi complexă. Chiar dacă se administrează aceleaşi uleiuri esenţiale în două cazuri diferite, formula moleculară a produsului finit este diferită pentru că nu există două uleiuri esenţiale cu aceeaşi concentraţie de molecule aromate.

Personalizarea tratamentului este unul din marele avantajale ale aromaterapiei.

Deşi aromaterapia pare o soluţie mai bună fiind lipsită de efecte adverse (doar dacă este folosită corect!!!), marele dezavantaj al acestei forme de terapie este că acţiunea componentelor aromate este destul de puţin cunoscută prin prisma ştiinţei şi că nu există indicaţii foarte precise de dozare, nu există suficiente studii care să analizeze efectele sinergetice ale componentelor moleculare şi este foarte tentant a fi folosită abuziv.

Precauţia este cuvântul de baza atunci când administrăm componente sistemice, indiferent de natura lor.

Influențe asupra corpului

Înainte de a ne limita la acţiunea formelor de terapie asupra corpului şi energiei noastre, să nu uităm că nu doar acestea pot aduce schimbări dramatice în organismul uman.

Emoţiile şi gândurile noastre acţionează la fel ca orice alt component sistemic, asupra corpului fizic şi energetic.

Cunoaştem cazurile de stop cardiac, depresie, albirea completă a părului atunci când se întâmplă o tragedie (faliment, decesul unei persoane dragi, divorţ, accident, etc) şi la polul opus cazurile de vindecare miraculoasă, inexplicabile în lumea medicală.

Organismul uman este complex, imprevizibil şi influenţat de o mulţime de elemente cu care intră în contact în fiecare zi cât şi de procesele cognitive, de emoţii, de faptele noastre.

Nici o formă de terapie nu poate aborda toate problemele corpului uman, iar atunci când alegem tratamentul ce urmează a-l administra trebuie să căutăm cele mai eficiente şi mai puţin invazive metode de terapie. Metoda cea mai simplă de tratament este prevenirea prin alimentație sănătoasă, mișcare, liniște în minte și suflet.

Aromaterapia poate susţine orice tratament alopat, homeopat, etc, chiar pe probleme care aparent nu ar putea fi influenţate de uleiurile esenţiale. Exemplu: în caz de fractură a oaselor este necesar a urma un tratament alopat (radiografii, atelă gipsată, operaţie dacă este cazul), însă uleiurile esenţiale pot fi de ajutor chiar din primul moment: susţin psihicul pentru a face faţă traumei suferite, calmează şi aduc o stare de bine în organism, susţin sistemul imunitar, au rol analgezic şi anti inflamator.

Observaţii personale

Personal nu cred că medicina convenţională, ştiinţa, aromaterapia sau alte forme de terapie sunt răspunsul pentru toate problemele noastre fizice sau psihice ci mai degrabă toate la un loc ar putea fi o soluţie mai viabilă.

Pentru mine ştiinţa este punctul de plecare, dar sunt deschisă oricărei forme de terapie complementară (fizică sau energetică) care are potenţial de vindecare ce depăşeşte cu mult limitele medicinei alopate.

Studiul aromaterapiei şi a altor forme de terapie complementară pe care le folosesc porneşte de la cercetările în domeniu, continuă cu înţelegerile acumulate de-a lungul timpului de către omenire şi se încheie cu experienţele şi observaţiile personale.

Tactica mea de vindecare este mereu aceeaşi: primul pas presupune restaurarea echilibrului fizic şi energetic şi susţinerea sistemului imunitar pentru a lupta cu boala. Urmează tratamentele focusate pe o anumită problemă, alese în funcţie de o mulţime de factori, cum ar fi: starea organismului în acel moment (fizică, psihică şi emoţională), cauza problemei, efectele dorite, etc.

Medicina Integrată

Aromaterapia este o formă activă de vindecare spre deosebire de pasivitatea şi rigiditatea medicinei convenţionale. Aromaterapia este o formă de reamintire a faptului că ştiinţa are nevoie de respect pentru fenomenele imateriale ale vieţii, respect pe care l-a pierdut atunci când a separat corpul de minte şi de suflet.

Vindecarea nu este privilegiul exclusiv al medicinei convenţionale şi al ştiinţei.

Ştiinţă învaţă (din nou) cum forţe despre care s-a crezut că sunt irelevante sunt de fapt foarte relevante atunci când vine vorba de vindecare. De la rugăciuni până la îmbrăţişări, de la influenţa emoţiilor asupra sistemului imunitar, până la credinţele religioase şi practicile spirituale, ştiinţa trebuie să se trezească şi să recunoască conexiunea dintre minte, corp şi suflet.

Rigiditatea şi ideile învechite din ştiinţă trebuiesc înlocuite cu metode flexibile, ce iau în considerare şi alte forme de terapie. Oamenii au nevoie să ştie că nu sunt maşini ce trebuiesc tratate pe bandă rulantă, că nu sunt un număr într-un dosar sau un studiu de caz. Oamenii au nevoie să fie trataţi ca indivizi complexi, fluizi, cu personalitate şi nevoi diferite.

Omenirea are nevoie de Medicina Integrată acum mai mult că oricând.

Farmaceutică şi aromaterapie contemporană

Conceptul de farmaceutică (chimia remediilor şi medicamentelor) a fost introdus în 1520 de către Paracelsus, un medic alchimist elveţian, care a experimentat o mulţime de procese chimice inclusiv distilarea. Farmaceutica aşa cum o cunoaştem în ziua de astăzi s-a dezvoltat intens abia după anul 1850.

Studiul ştiinţific al proprietăţilor terapeutice ale uleiurilor esenţiale a început cu francezul René-Maurice Gattefossé, în 1920. De profesie chimist cosmetic a suferit un accident în laboratorul său, iar în urma aplicării pe zona arsă a uleiului esenţial de lavandă a observat o vindecare rapidă a pielii. Din acel moment René şi-a dedicat viaţă cercetărilor proprietăţilor uleiurilor esenţiale.

Chiar dacă termenul de aromaterapie a fost introdus abia în 1937 (René-Maurice Gattefossé – Aromathérapie, les huiles essentielles, hormones végétales) şi domeniul de aplicabilitate a proprietăţilor terapeutice ale uleiurilor esenţiale a fost creat în acel moment, folosirea plantelor aromatice şi a uleiurilor esenţiale este o practică veche a oamenilor, cu scop medical şi spiritual, cu mult înainte ca cercetătorii să încerce să explice în cel fel acţionează moleculele aromate asupra sistemului nervos central.

Gattefossé nu a separat aromaterapia de medicina alopată, de fapt el a considerat aromaterapia ca parte din medicină. Cunoscând efectele fiziologice şi neurologice ale uleiurilor esenţiale, Gattefossé le-a integrat în practica lui medicală şi a direcţionat aromaterapia spre abordarea holistică a organismului ce predomină terapiile complementare din zilele noastre.

Prima publicaţie în limba engleză despre aromaterapie scrisă de Robert Tisserand – The Art Of Aromatherapy a apărut în 1977 şi este până în zilele noastre o bună sursă de inspiraţie pentru aromaterapeuți. Cu această publicaţie Tisserand a făcut accesibil conceptul aromaterapiei oricui dorea să folosească uleiurile esenţiale şi a scos aromaterapia din izolare, deoarece până la acea dată era doar un apendice în academiile medicale.

Aromaterapia a fost la origine o terapie medicală bazată pe farmacologia efectelor uleiurilor esențiale care erau considerate la fel de eficiente ca şi medicamentele alopate. În timp aromaterapia a fost lăsată în urmă de medicina alopată datorită imposibilităţii de a standardiza uleiurilor esenţiale sau de a le înţelege complexitatea sinergetică (medicina alopată susţine reducţionismul şi caută ingredientul activ, aromaterapia susţine sinergia ca legătură între mai multe ingrediente active, cu efect cumulat mai mare decât efectele separate ale fiecărui ingredient activ).

În Franţa aromaterapia este practicată în continuare în domeniul medical (medici certificaţi aromaterapeuți recomandă tratamente prin ingerare), în Germania se practică un tip de aromaterapie ezoterică, Australia este influenţată de modelul din Marea Britanie, iar în Anglia aromaterapia s-a dezvoltat cel mai mult ca o formă de terapie prin masaj ce acum este considerată terapie complementară.

Diferenţa enormă între metoda franceză şi cea britanică se datorează influenţei medicilor şi parfumierilor din Franţa spre deosebire de abordarea non academică prezentată de Robert Tisserand, care ulterior a devenit cel mai apreciat cercetător în domeniul aromaterapiei fiind singurul care a publicat volume întregi despre administrarea uleiurilor esenţiale în siguranță şi a prezentat toate cercetările în domeniu pentru fiecare component aromat şi ulei esenţial existent.

La nivelul întregului glob aromaterapia este practicată de mulţi aromaterapeuti sau entuziaşti, fără a înţelege implicaţiile medicale ale acestei practici. Într-un fel deschiderea pe care a oferit-o Tisserand a fost benefică, dar a dus la multe polemici şi discuţii în jurul celor două lucruri mai puţin frumoase din aromaterapie: lipsa precauţiilor necesare înainte de a folosi uleiurile esenţiale şi dezvoltarea unei industrii a uleiurilor esenţiale condusă (ca orice altă industrie) de câştigurile financiare care prezintă aromaterapia ca o formă de miraculoasă de terapie şi care a dus la apariţia multor falşi aromaterapeuti.

Aromaterapie – Scurt istoric medical şi spiritual

De la apariţia oamenilor pe planeta Pământ, aceştia au căutat metode şi materiale care să le uşureze suferinţele. Cu timpul oamenii au învăţat că unele plante pot fi mâncate, unele sunt otrăvitoare, iar unele pot fi remedii pentru vindecare.

În explorarea mediului înconjurător, oamenii au găsit plante care au efecte asupra minţii, iar în această direcţie s-au îndreptat popoarele din Asia şi Africa. Deşi medicina tradiţională africană se bazează foarte mult pe plante, nu este cunoscută la nivel internaţional, fiind păstrată cu stricteţe ca secret în triburi.

În America de Sud triburile din jungla amazoniană au trăit în permanență în comuniune cu natura şi folosesc plante pentru vindecare fizică, psihică şi pentru călătorii spirituale.

În Asia s-au dezvoltat mai multe tipuri de medicină tradiţională bazată pe plante, unele dintre ele sunt populare la nivel internaţional: Ayurveda din India, Medicina Tradiţională Chineză, Medicina Tradiţională Tibetană, etc.

Fiecare dintre popoarele globului a avut la un moment dat o listă de plante şi remedii naturale, denumite ‘materia medica’. Ayurveda (tradiţie veche de 5000 de ani) menţionează 8000 de remedii naturale diferite folosind material de lucru din plante, animale şi minerale.

În Europa medicina tradiţională bazată pe botanică a primit aplicabilitate ştiinţifică prin eforturile lui Dioscorides (medic grec) care în anul 78 a publicat Materia Medica ce conţine peste 600 de plante medicinale şi proprietăţile lor, cât şi câteva produse animale.

Plantele aromatice au fost folosite din antichitate, există dovezi de peste 4000 de ani care arată că sumerienii foloseau ierburi aromate: mir sau chiparos. S-au descoperit tăbliţe cu reţete antice care indică folosirea unor elemente naturale: flori, seminţe, frunze, fructe, rădăcini şi scoarţă de copac şi chiar scoarţă de salcie (sursa aspirinei!!!).

În 1899 s-a produs acidul acetilsalicilic sintetic, derivat din salicilin, ingredientul activ din anumite specii de salcie.

În 1870 s-a descoperit un papirus egiptean datat din 1500 B.C. (înainte de Christos) ce conţine peste 800 de remedii botanice. Egiptenii foloseau componente aromate pentru îmbălsămarea faraonilor, tratamentul depresiei şi stărilor de nervozitate, pentru curăţarea şi parfumarea corpului.

Se ştie că egiptenii şi grecii din antichitate au avut primele distilerii rudimentare pentru a obţine uleiul esenţial din plante, iar prin distilare şi alte metode produceau parfumuri şi unguente.

Babilonienii au parfumat mortarul cu care au construit templele, un obicei preluat de arabi, care şi-au construit moscheele în acelaşi mod. În India, temple au fost construite integral din lemn de santal, iar aromele aduse ofrandă zeităţilor persistă în fiecare templu sau altar din casele indienilor în zilele noastre.

În bisericile creştine se folosesc răşini aromate, iar la naşterea lui Isus Christos cei trei magi au adus mir şi tămâie, aceleaşi răşini aromate care umplu bisericile creştine cu aroma lor.

Musulmanii folosesc apă de trandafir (hidrolat, un produs adiacent uleiurilor esenţiale) pentru a parfuma moscheele şi locurile sfinte.

Nativii americani pun pe pietrele fierbinţi din sweat lodge (saună tradiţională) plante aromate cum ar fi salvie şi cedru pentru a purifica aerul şi corpul şi pentru conexiune spirituală.

În templele budiste arderea beţelor parfumate formează nori de arome complexe cu rol în practicile spirituale. Tibetanii ard crenguţe de ienupăr în vatre construite pe acoperişurile caselor, pentru a deschide uşile cerurilor.

În fiecare religie care foloseşte fumigaţii cu plante aromate sau răşini se spune că rugăciunile sunt purtate spre cer de fumul aromat, iar zeităţile din aceste religii au fost mereu asociate cu aromele plăcute sau cu anumite plante. 

Zeul egiptean Amon Ra a apărut dintr-un lotus, la fel şi zeul indian Brahma, în timp ce Adonis a fost creat dintr-un copac ce produce mirul. Egiptenii au numit răşinile anumitor copaci ‘lacrimile’ zeilor (tămâie, mir, etc).

Grecii din antichitate credeau că moleculele aromate sunt de origine divină, iar în miturile greceşti zeităţile coboară din cer pe nori parfumaţi, cu haine îmbibate în esenţe aromate.

În Roma şi Grecia antică uleiurile aromate erau prescrise de Hippocrate ca parte din viaţă de zi cu zi, el recomanda un masaj şi o baie aromată zilnic, pentru o viaţă sănătoasă.

Toate acestea au fost începuturile aromaterapiei cu rol de terapie complementară, non academică, practicată în zilele noastre la nivel internaţional, care se dezvoltă împreună cu alte domenii ale ştiinţei şi medicinei, domenii care se bazează foarte mult pe cunoştinţe empirice (din experienţă) şi pe o intuiţie bine informată.